WordPress Templates

Tag Archives: retete

Placinta cu piersici

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Astazi am simtit ca e toamna tarzie, nu timpurie. Dimineata a fost frig, foarte frig, toata lumea era zgribulita, masinile trebuiau sterse de „roua”, frig… Iar dup-amiaza un soare cu dinti, frunze dansand in bataia vantului, toamna frumoasa si aramie. Ajunsa acasa, am aprins cuptorul si am copt o delicioasa placinta cu piersici. E vremea perfecta pentru copt, va zic eu. Imi plac placintele la cuptor, imi plac placintele gen poale-n brau, cu varza, branza sarata sau dulce, dar si placintele cu dovleac. Dar pentru ca azi aveam foarte putin timp la indemana, trebuia sa duc pe Miruna la cursul de engleza, am scos un aluat de foi de placinta de la congelator, o conserva de piersici decojite in sirop de la Sun Food si in o ora si jumatate am scos din cuptor minunatia asta aromata si rumenita. Sper sa va placa, desi timpul nu mi-a permis, pentru ca initial ma gandisem sa tai si un dovleac placintar, sa coc si sa combin miezul cu piersicile din conserva de la Sun Food  (apropo am mare, mare incredere in conservele lor si vi le recomand de fiecare data fara sa clipesc). Insa chiar si asa placinta asta a iesit delicioasa si s-a dus instant jumatate de tava, nici nu am avut vreme sa ne dam seama cat de buna este. Asa ca #ProvocareaSunFood acceptata.

placinta-cu-piersici-7

Supa de rosii cu orez

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Toamna imi place sa merg sa culeg cateva rosii din gradina, sa le pun intr-o tava si sa le dau sa se incalzeasca la cuptor. Mi se pare ca asa se pastreaza, ca intr-o cutie cu amintiri, toate aromele toamnei. Cam asa s-a petrecut de curand cand am pus la cuptor cateva rosii diferite, unele mai mari si mai grele, altele mici si rotunde, galbene si verzului, diferite arome si texturi. Peste toate am turnat ulei de masline, am presarat sare si cimbru uscat, am pus cateva boabe de piper rosu si un fir de busuioc. Supa de rosii cu orez e o supa care te transpune cu multi ani in urma in bucataria bunicii, trezit de aroma dulce-acrisoara a rosiilor proaspat culese. Supa de rosii cu orez facea bunica mea si tin minte ca dupa ce cocea rosiile un pic, le scoatea doar pulpa pe care o punea la fiert in putintica apa si mirodenii. Tin minte aragazul cu ochiurile arse si pe alocuri smaltul sarit de cati ani si fierturi trecusera peste el. Cu totii am crescut cu un astfel de aragaz in casa sau la bunici, si cred ca face parte din amintirile noastre legate de mancare. Intotdeauna era o cratita, o oala care fierbea, mereu cineva pregatea cate o tocanita sau o ciorba strasnica. Vremuri…

Dar ca sa revenim in timpul prezent, marturisesc ca uitasem de genul asta de supa de rosii cu orez, pana cand intr-o zi mi-a amintit o prietena draga. Pusesem pe Facebook o poza cu o tava plina de rosii date la cuptor si ea mi-a spus ca face supa de rosii asa si pune si orez. Combinatia orez-rosii a fost cea care a declansat amintirea oalei albastre in care fierbea bunica mea supa de rosii.

 Iar acum incepe povestea cu ingrediente si imagini a acestui bol de supa de rosii cu orez.

supa-de-rosii-cu-orez-6

 

Gratar de vita Angus

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Inca din primele randuri trebuie sa va marturisesc ca am o relatie bunuta cu ceea ce se numeste a fi carne de vita. Imi place si Miruna adora ciorba de vita (cu bucatele mici si suculente, fragede de carnita), osso bucco e unul din favoritele noastre si incercat tot felul de variante de preparate cu vita. Insa trebuie sa va spun ca nu am o relatie foarte buna cu modul de preparare ” in sange” rare, medium rare etc… O fi ca nu sunt eu vreo mare cunoscatoare sau vreo tipa cu gusturi rafinate, insa eu daca vad rosu-roz in carne, ma ridic de la masa si pa! Asta e, si, am ajuns la o varsta la care nici nu mai doresc sa ma conformez unor standarde inalte, so… carnea trebuie sa fie bine facuta, pentru a-mi fi pe plac. Ce e intre, nu-i de mine 🙂 Asa ca in momentul in care am vazut ca cei de la Karpaten Premium au deschis un shop online, m-am gandit ca ar sade bine o bucata de rump steak la mine pe masa. Zis si facut. Mi-au trimis o buna bucata de rump steak si dupa ce m-am invartit mult in jurul ei si am pus vreo cateva intrebari pe net (ce sa fac cu ea?) am decis sa incerc cateva bucati pentru un gratar asa simplu. Stiu ca unii vor spune ca am stricat frumusete de bucata de vita, ca vita asta mergea facuta toata, trasa la tigaie pentru „fata” si apoi bagata la cuptor, dar hei… noi suntem doar doi la masa! pe Miru nu o bag la chestii din astea, ca stiu ca starmba rau din nas.

Asa ca astazi va prezint, aci pe blog, un gratar de vita Angus. Ca sa vezi cum e cu batranetea asta! Am omis sa spun ca cei de laKarpaten Premium  sunt cunoscuti pentru calitatea carnii de vita, Premium Angus (in speta) si  este o carne obținută din bovine cu o genetica de top, crescuta in mod natural. Calitatea superioara este data de fragezime, aroma, marmorare si de procesul de maturare. Am taiat cateva bucati, desi ar fi trebuit sa fie mai groase (daca e sa ma iau dupa manual si practica marilor bucatari), insa eu care am o mare reticenta in ceea ce priveste carnea de vita, gust, aroma, fragezime, mi-am zis ca mai bine o stric in felii mai subtiri. Mna, femeie necunoscatoare, dar voi sa ma iertati. Insa carnea e frageda si foarte buna. Se face rapid pe gratar, cateva minute pe fiecare parte, cred ca vreo 3-4 la numar. Simplu si delicios, in doar cateva minute. Sau daca esti lenes ca mine, le bagi in cutia aia speciala pentru vid de la Food Saver si le uiti vreo doua zile in frigiderul praasptat si nou neo frost (trebuia sa ma laud si eu putin :))

gratar-de-vita-Angus-7

Tarta cu branza de capra si smochine

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Intr-o seara aveam asa o pofta de ceva dulce, nu foarte dulce, de o tarta cu ceva… mmm… zau ca nu stiam ce anume. Intamplarea face ca aveam doua rulouri cu branza de capra la Colline si tot intamplarea face ca in seara cu pricina, Remi sa vina acasa cu o mana de smochine proaspete. Nu stiu cum de le-a cumparat pentru ca el nu e fan smochine. E drept ca baiguisem eu ceva prin casa referitor la niste smochine proaspete, ceva gen: „mai, dar ce fain ar fi sa am niste smochine din alea proaspete, doar ca nu am vazut in magazin, bla bla bla”… stiti, voi, momentul ala cand femeia vorbeste singura si barbatul amabil si indragostit zice: „da, draga”. Cam asa 🙂 Dar nici nu conteaza  motivul pentru care: important este ca am putut sa coc minunatia asta de tarta cu branza de capra si smochine.  tarta-cu-branza-de-capra-si-smochine-3

Platou cu hummus si fasole alba la tigaie

O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Despre hummus numai de bine. Cam asa as deschide eu fiecare articol referitor la hummus si am cateva retete in diverse combinatii. Pentru ca ne place hummus-ul in orice varianta: fie simplu, fie cu sfecla coapta sau aredi copt cum e cazul in varianta de acum. Insa atunci cand faci un platou cu hummus si fasole alba la tigaie va fi cu siguranta wow! Platourile astea cu mai multe chestii adunate si adaugate, ca fiecare sa isi ia de acolo ce ii place, mi se pare o tare faina idee si mereu buna de pus in practica. Fie ca ai invitati, prieteni, rude, fie ca vrei sa servesti ceva rapid si bun, ideea cu un platou cu hummus si fasole alba la tigaie e o alegere ideala. Si asta pentru ca ai si un aperitiv rapid si delicios si poti spune ca fasolea alba trasa la tigaie e ca un fel principal. Sau nu poti? Ei, poti daca nu esti genul „nicio masa fara carne” Si spun ca e o idee tare buna pentru ca se prepara si foarte usor. Ai nevoie de o conserva cu naut si o conserva cu fasole alba, de la Sun Food, in plus niste sos de rosii sau daca nu ai apeleaza cu incredere la conservele Sun Food pe care le gasesti in orice magazin mai maricel sau le poti comanda online. Mie-mi sunt tare la indemana si m-am obisnuit cu ele incat nu cred ca as mai putea gati fara ele. Dar ca sa revenim la platoul nostru de astazi, un platou cu hummus si fasole alba la tigaie se face cam asa:

platou-cu-hummus-si-fasole-alba-la-tigaie-6