Tag Archives: ganduri
Meso skin Therapy cu Dermapen
O „poveste” din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
De cand am devenit mama mi-a fost din ce in ce mai dificil sa gasesc acel minim timp pentru mine. Stiu, poate va suna cliseic, insa ganditi-va de cate ori nu ati ratat o programare la coafor, la salon, de cate ori ati anulat ideea de a merge si a va face unghiile, de a va lua cateva ore numai pentru voi. De o zi intreaga la un SPA nici nu mai zic, e un vis! In cazul meu asa este si toate se intampla intr-un tavalug de evenimente si emotii care nu imi lasa ragazul de a ma „vedea” doar pe mine. Pentru ca de cand s-a nascut Miruna am fost non stop a ei si nevoile ei au primat micilor mele placeri. Nu vreau sa credeti ca pun totul pe seama copilului sau ca ma sacrific, insa nu am gasit resursa de timp necesara pentru activitatile astea de infrumusetare, de saloane de frumusete. Nu ca nu mi-ar fi placut.
Insa vine o vreme cand simti ca pielea ta simte ca „nu se mai poate” si iti da semnale mari 🙂 Si cumva, cand planetele se aliniaza, Universul iti scoate in cale o clinica de infrumusetare numita Reenah Matei Beauty, un loc nou deschis in Iasi de catre Irina Irimia Matei. Mi-a placut foarte tare locul si in special dna Irina, o persoana calda si calma, linistita si care e in primul rand preocupata sa te faca sa te simti bine si linstitita, sa iti o raspunda intrebarilor sau nedumeririlor si nicidecum sa iti „vanda” un anumit produs sau serviciu de infrumusetare.
Astfel ca dupa o vizita la Reenah Matei Beauty si dupa ce am incercat epilarea cu zahar 🙂 m-am decis sa incerc Meso Skin Therapy cu Dermapen, o procedura non invaziva destinata tratamentelor estetice si medicale.
Sase ani de blog
O poveste din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
Noiembrie 2010.
Cu 6 (sase) ani in urma intram in blogosfera, fara sa stiu ce inseamna asta. Cu 6 (sase) ani in urma postam primele mele ganduri pe-o pagina alba, virtuala. O pagina neinsufletita, in aer cum ar spune unii. Cu sase ani in urma, intr-o zi de 18 noiembrie am deschis usa catre o alta lume si mi-am deschis sufletul spre voi. O omida mica, sfarsita de vlaga, pe muchia unei prapastii, cu sufletul trist. O omida s-a cocotat pe o speranta. Eu. Si-am inceput sa-mi tes o crisalida. Uneori inca mai tes, chiar de poate nu se mai vede, nu se mai simte, poate e doar o crisalida imaginara, dar inca mai tes.
Cu 6 (sase) ani in urma, cu un copil care se furisa de-a busilea prin casa, cu mintea vraiste si vreo doi prieteni care-mi trantisera usa vietii in nas, fara niciun scop, fara ajutor, am inceput sa scriu. Veti rade, dar blogul asta nu a fost gandit de cineva care stia sa gateasca, caci nu stiam, n-a fost gandit de cineva care vrea sa faca bani, caci nu ma gandeam la asa ceva, n-a fost gandit de cineva care-si dorea faima, nici nu visam asa ceva, n-a fost creat de cineva care stia sa faca fotografii, caci nici nu aveam aparat foto pe masura. Blogul asta s-a nascut dintr-o intamplare si dintr-o vorba aruncata, o vorba a cuiva care a spus intr-o doara:” uite, am un blog, deschide si tu unul”. Mi-am zis ca singura mea scapare. O supapa care ma va tine pe linia de plutire pentru o perioada. Si l-am deschis. Mmult dupa aceea am inceput sa gatesc. Nu stiam ce, nici cum sa o fac, nici nimic. Cu 6 (sase) ani in urma prietenii m-au ajutat sa ajung pe calea asta… unii mi-au inchis intreaga viata de pana atunci, mi-au dat un sut in c**, (la modul filozofic vorbind) si un altul (care de fapt nu-mi era prieten pentru ca il vazusem doar o data in viata, dar mi-a devenit mai apoi) mi-a dat un alt sut in c** (deschide un blog)… pana la urma urmei suntem niste animale sociale si ne ajutam… indiferent in ce mod, nu?! 🙂 Cu ani in urma nu cunosteam pe nimeni, eram un om care muncea intr-un birou ca un incubator, fara lumina naturala, doar cu aer conditionat, eram un om „cu carte de munca” de la 8-17.00 sau 18.00 sau… Cu ani in urma eram un om despre care „ai sai” puteau spune, in targul Falticenilor, „are servici, e bine vazuta, ce sa faca?” daca ar fi fost intrebati (printr-un absurd) : ” Ce face Alina?” Cu ani in urma eram un om „fericit” :)) apoi am devenit o mama si intreaga mea viata a fost data peste cap. Seful cel mare s-a isterizat: cum pot sa fac eu asa ceva?”, neamurile au fost bulversate, prietenii au concretizat ca „Asta e, s-a cam inchis viata mea” si usile toate s-au inchis, fara ca eu sa-mi dau seama ca de fapt o alta viata mi se deschidea in fata. Cred ca asa a fost sa fie, si a fost bine sa fie asa. S-a dovedit peste ani, ca a fost minunat sa fie asa 🙂
Noiembire 2016.
Sarbatoresc impreuna cu voi 6 (sase) ani de cand scriu aici pe blog, de cand am inceput sa gatesc si sa public constant, sase ani frumosi, sase ani in care am crescut cat nu vor creste altii intr-o viata. Sarbatoresc 6 (sase) ani de cand am devenit Alice din Tara Bucatelor, de cand v-am cunoscut pe voi, cei care imi sunteti alaturi zi de zi si care chiar de nu imi cititi blogul, nu gatiti dupa retete, imi sunteti alaturi si eu asa va simt. Sarbatoresc 6 (sase) ani in care mi-am deschis sufletul catre voi, in online si offline, ani in care, zi de zi v-am destainuit cate ceva din sufletul meu si v-am lasat sa intrati in viata mea. Sunt ani in care am crescut impreuna cu voi, am facut multe si nenumarate si poate, mari greseli, dar sunt ani in care mi-am facut prieteni in adevaratul sens al cuvantului. Nu sunt un blogger asa cum, poate, ar trebui sa fiu, nu am cel mai tare blog de food din tara, nu am milioane de vizualizari, nu public retete care mai de care, autentice, stravechi, retete inventate sau prefabricate, nu am curajul de a ma crede o „voce” in online, nu am multe din cele care poate ar zice unii ca ar trebui sa le am… dar va am pe voi ca prieteni in sensul adevarat… si asta conteaza mult pentru mine. Asa ca astazi, dupa 6 ani de tesut la crisalida mea, am cei mai faini prieteni, am cei mai buni prieteni, am chiar cei mai tari prieteni, am oameni minunati care fac lucruri frumoase si din suflet pentru alti oameni, am niste colegi de radio frumosi si buni si care ma ajuta si ma inteleg, am fani care ma opresc pe strada sa-mi spuna ca ma stiu de pe facebook, de pe blog… va am pe voi, dragii mei, in carne si oase, nu doar niste profile virtuale. Va am pe voi, prieteni minunati cu care ma intalnesc in proiecte in offline, ne vedem la cafea, in tihan, radem, glumim si ne ajutam reciproc. Si asta e cel mai frumos lucur ce mi se putea intampla. Si mai presus de toate am o familie frumoasa… un copil minunat (e careva care zice altceva?!:) ) si-l am pe Remi care a stat mereu langa mine si mi-a sustinut toate nebuniile si m-a impins sa am incredere ca pot reusi… in orice…
Noiembrie 2016.
Maine, dupa emisiunea mea de la Radio Hit, o sa sarbatorim cu un Giveaway pe blog… Am nsite cadouri frumoase pentru voi! Va astept!
Va iubesc!
Multumesc,
A.C.
Tara Bucatelor debuteaza la Radio Hit
O poveste din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
Dragii mei, astazi am debutat la Radio Hit cu propria-mi emisiune: Alice in Tara Bucatelor. Sper ca multi dintre voi ati fost astazi online pe www.radiohi.ro/live sau pe frecventa 94.9FM, mi-ati auzit vocea si sper ca multi dintre voi ati trecut cu vederea emotiile mari, o balba doua pe cici colea, poate unele greseli inerente zic eu unei prime emisiuni in direct. Stiu ca urmatoarele vor fi mult mai bune, ha ha, sa ma laud singura, nu-i asa?
Dar ca sa revin la postarea de astazi si la frumosul mega-eveniment din viata mea :)) vreau sa va spun ca imi doresc sa-mi fiti alaturi (la bine si la greu) si ca va astept in fiecare vineri, timp de 30 de minute, de la 13:15 sa ne auzim live, sa vorbim, sa ne povestim temerile legate de bucatarie, sa demontam mituri, sa aflam cat mai multe trucuri si cate si mai cate am de gand sa pregatesc 🙂
Va las inregistrarea primei emisiuni si va astept cu impresii, pareri, comentarii, indrumari si orice gand va trece prin cap despre asta! Ceea ce am invatat azi e ca nu e usor sa duci singur o emisiune cap coada, sa nu te pierzi, sa nu te blochezi, sa nu incepi sa plangi sau sa iti inghiti pur si simplu cuvintele… dar e super! Si imi place si mai vreau!
Va multumesc si va iubesc, bai oameni faini din viata mea!
click aici pentru a asculta inregistrarea
P.S. Un mare MULTUMESC echipei de la Radio Hit care au avut increderea sa-mi dea microfonul doar mie pentru 30 de minute in fiecare vineri!
Paste cu pesto si o invitatie la bal
O poveste din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
Dragii mei, cu bucurie va anunt ca si anul acesta avem parte de un eveniment minunat. Este vorba de a V-a editie a Balului de La Castel, cel mai mare eveniment filantropic din zona Moldovei. Balul de La Castel este organizat anual de Fundatia Serviciilor Sociale Bethany in beneficiul copiilor si tinerilor aflati in dificultate asistati de fundatie.
Anul acesta intregul bal se va desfasura ca o calatorie in 5 acte, o calatorie fascinanta in 5 oras spectaculoase ale lumii: Paris, Barcelona, Venetia, Las Vegas si Tokyo. Metropodiseea este o descoperire simbolica a lumii si a sinelui pe care toti participantii o vor incepe in seara zilei de 15 iunie la restaurant La Castel.
Va marturisesc ca eu abia astept editia de anul acesta si abia astept sa plec in aceasta calatorie fascinanta, sa petrec cateva ore in compania unor oameni absolut remarcabili, artisti de seama care (pro bono) vor crea o atmosfera perfecta: Irina Pacurariu si Pavel Bartos vor fi amfitrionii serii, iar Horia Brenciu Band va fi invitatul special.
Pentru a va face sa fiti partasi la seara magica, sa mergeti cu noi in aceasta calatorie, o parte din bloggerii de food vor incerca sa va poarte pasii intr-o Metropodisee culinara, sa fiti partasii unei calatorii culinare prin cele 5 orase. Asa incat mie nu-mi mai ramane decat sa va spun sa va lasati purtati de noi in lumea aromelor si a preparatelor de soi.
Voi incepe sa calatoresc plecand din Venetia, pentru ca e un oras in care imi doresc sa ajung si pentru ca iubesc bucataria italiana. Am ales un preparat simplu, dar extrem de puternic, e un preparat aromat, care are acel ceva de care iti vei aminti mereu. Caci Venetia pe mine ma duce cu gandul la iubire, la dragostea de oameni, la un apus fascinant si-o gondola. Vin sa va atrag in Metropodiseea cu un bol de paste cu pesto si o invitatie la bal, caci ce poate fi mai atragator decat un bol mare cu paste :)) scena din Doamna si Vagabondul e geniala, chiar daca acolo era vorba de un bol de spaghetti.
Paine si Maine si o reteta de 2 euro
O poveste din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
Pe 28 martie 2016 World Vision România a lansat programul „Pâine şi Mâine”, menit să asigure unui numar de 2.500 de copii, din zonele defavorizate, o masa calda in fiecare zi si sprijin pentru realizarea temelor. Astfel, programul urmareste in egala masura asigurarea nutritiei necesare pentru dezvoltarea copiilor si diminuarea ratei abandonului scolar in satele sarace din judeţele Vaslui, Dolj si Valcea.
Tocmai pentru a atrage atenția asupra efectului sărăciei în viața copiilor și mai ales pentru a sublinia legătura cu abandonul școlar, campania pentru programul”PÂINE și MÂINE” se va desfășura sub sloganul „Unii copii mănâncă doar litere”. Toate informațiile privind programul de masă caldă se găsesc pe site-ul dedicat www.painesimaine.ro
Ceea ce m-a determinat sa ma alatur si sa sustin programul ”PÂINE și MÂINE” a fost cand am citit o minima statistica trimisa de cei de la World Vision Romania, o statistica care m-a tulburat profund.