Osso Bucco
by Alice Ciobanu
Rasfoind Enciclopedia Culinara, carte pe care am primit-o in cadrul campaniei Cartea calatoare de la editura All (vin si cu recenzia cartii maine-poimaine) am dat peste Osso Bucco.
Stiam reteta asta, am auzit numai de bine, descrieri suculete, ti se topeste in gura etc etc….dar tot timpul mi-am zis mie insami 😛 „e vita, frate! no way!!!” Recunosc cinstit nu sunt fan vita, nici macar fanul ala cu numarul 3333333…. adica never ever vita! dar dupa cum vedeti e adevarata chestiunea aia care incepe sau se termina? cu never say never …so…. iata-ma azi ca vin in fata dvs. si pe masa sotului meu :)) cu Osso Bucco.
Sa va povestesc cum e?
Pai e asa: ….e demential de suculent, abia astepti sa te arunci in farfurie de cum o vezi,…. vita n-are gustul ala „strange” :D, nu e tare ca cizma de-o pui pe ploaie la arat, ….e ceva… e ceva ce lasa urme adanci papilelor gustative si atunci cand vei avea suta de ani si vine sa te vada acel cineva cu coasa ii poti rinji in fata zicand: „hei bine-ai venit cucoana…. ia-ma ca n-am trait de pomana”.
Salata de rosii
by Alice Ciobanu
Va plac rosiile? Mie asa si asa….adica nu ma dau in vant dupa rosii, sa le mananc asa ca pe mere, dar ca sa ma pot bucura de toata sanatatea pe care ne-o ofera rosiile, imi fac cate o salata din mai multe feluri de rosii. Puteti face si voi acelasi lucru. Luati rosii, de preferinta din diferite soiuri, taiati-le bucati, felii. Oricum, nu exista regula pentru a taia rosia cand vine vorba de o salata de rosii simpla, doar nu vorbim de caprese, nu? ci doar de o salata de rosii.
Asa ca … revenind… sa va povestesc de reteta… nu inainte de a va spune ca de azi inainte ma veti gasi in revista Glaremagazine, coordonand sectiunea Gastronomie... azi imi fac debutul acolo cu articolul Sanatatea vine dintr-o rosie. Sa va mai spun ca am avut saptamana trecuta si un mic interviu acolo? Multumesc Maura si Glaremagazine.
Il sustin pe Vlad la Transmaraton – Voi?
O poveste din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
Astazi va rog sa facem un exercitiu de imaginatie: pune capul pe perna, fa liniste in suflet si intreaba-ti inima „Sunt un om care ajuta oameni?” raspunde-ti (tie) cinstit si-apoi indiferent de raspuns… inchide ochii si dormi. Poti?
Eu imi cunosc raspunsul si tot nu pot dormi.
Il sustin pe Vlad Iftime pentru ca prin el si cu el sa pot ajuta alti oameni. Oameni care au nevoie de cat mai mult ajutor si cat mai multe clipe senine, zambete, speranta…. Vlad Iftime va alerga, pe 8 septembrie, 21 de kilometri pe Transfăgărăsan cu scopul nobil de a strânge bani pentru copiii bolnavi de cancer de la Centrul de Excelenţă în Îngrijire Paliativă Hospice Casa Speranţei, in cadrul unui Transmaraton organizat de Unicredit Leasing. Poti afla mult mai multe despre Vlad si despre centrul Hospice Casa Sperantei ce ofera ingrijire paleativa gratuita bolnavilor de cancer aflati in faza terminala, pe pagina oficiala a evenimentului www.caidevis.ro/transmaraton .
Eu il ajut pe Vlad. Vino si tu sa ajuti!
Sa facem un alt exercitiu de imaginatie: pune capul pe perna, fa liniste in suflet si intreaba-ti mintea ce ai putea face cu o suma (modica) de bani…. o cina cu prietenii (oricand!), o carte (oricand!), o lada de bere? (oricand!), zambete pe chipul uni copil bolnav? (….) Acum inchide ochii si dormi… poti? Eu nu!
Eu am donat pentru putine zambete, o poti face si tu! Doneaza pentru a ajuta!
Poti ajuta donand, scriind despre eveniment pe blogul personal, vorbind cu prietenii si cei din jurul tau despre aceste lucru.
Cake by Mistake
by Alice Ciobanu
Why Cake by Mistake, poate va intrebati? Ei bine, n-am reusit a-i da alta denumire acestei pufoase prajituriri care nu-i nici chec, nici pandispam; e o chestiune savuros de pufoasa si de dulce, e…. a mistake 🙂
V-am povestiti eu pe aici cum am mesterit niste cremsnit aducator de amintiri dragi. So, totul incepe de acolo: sparg eu cela 8 oua, rand pe rand, separ usor si cu bagare de seama galbenusul de albus, fiecare pus in bolul care trebe, pun laptele la fiert cu semintele din pastaia de vanilie, arunc zaharul peste galbenusuri, zic in sinea mea plina de infatuare: ia sa pun eu si niste zahar vanilat in galbenusurile astea… La ce mi-o fi stand mintea atunci? cine stie, dar sigur la bucate nu. Gandit si facut! Cotrobai prin cosul cu tot felul 🙂 si gasesc un plic, sofran imi scanteiaza mintea… super bun… va fi si mai aromat…. si mintea-mi joaca feste rau de tot! Asa ca rup instant plicul ala il azvarl in bolul cu galbenusuri, bag mixerul in el la viteza mare…. si mixam, mixam. Ma gandesc (frate n-as putea sa nu mai gandesc atat?) ca ar fi bine sa bat albusurile spuma, sa le bag in cremsnit (chestiune pe are am sarit-o in reteta de cremsnit, n-am mai pus albusurile spuma, din grija mare pentru Miruna). Pasez bolul cu crema de galbenusuri ajutorului de nadejde, Miruna, indemnand: freaca mama acolo, invarte cu lingura aia… spuma sa le faci 🙂
Bat albusurile cu spor, le aduc in stadiul in care trebuie si pana ce se mai raceste putin laptele, imi vine cheful de ceva muffinsuri cu banane. Iau un bol, zdrobesc banana, pun ce mai trebe acolo si ajung la praful de copt! iau un plic si atunci strafulgerearea adevarului ma loveste necrutator. Ultimii neuroni striga: sofran!!! Ma ia cu calduri, ma uit la bolul cu galbenusuri in care Miru invarte cu mare chef… Zdrag, frate! ce facem acolo, Miru? sofranul ala… e praf de copt! Dau ochii peste cap, sorb o juma’ de cana de cafea, reiau procesul de spargere a celor 8 oua….
Si din pofta mea mesterit dulcisme, am reusit a face intr-o zi trei prajiturici: Cremnist de vi l-am zis zilele trecute, niste Cupcakes cu banane si…. Cake by Mistake.
Acuma sa va zic repejor reteta si voua, nu de alta, dar poate daca mai pateste cineva ca mine, sa stie cum sa o scoata la capat cu brio.
Cremsnit
by Alice Ciobanu
Demult, tare demult, intr-un mic oras de provincie din zona Moldovei, intr-un liceu obisnuit, dar cel mai bun din oras, invata o fata blonda cu ochii verzi. Cu iluzii, sperante si iubiri si dezamagiri, fata cea blonda cu ochii verzi astepta in fiecare zi, la orele 10, in pauza mare, masina cu dulciuri. Era bucuria ei. Masinuta se auzea de departe, turuia motorul in draci… nu era o masina, ci era o motocilceta cu atas, cu un fel de cabina minuscula pe care o conducea un om ciudat. In fiecare zi semi-masina-motocilceta intra pe poarta liceului turuind si pocnind, se indrepta, invelita intr-un nor dens de fum, spre corpul D al liceului. Si fata cea blonda cu ochii verzi….era nelinistita: oare azi mai gaseste cremsnit? cine se duce sa prinda rand? ….:))
I love cremsnit! imi aduce aminte de anii de liceu, cand eram mai copii decat multi copii din ziua de azi… cand ne bucuram la o prajitura, cand inca umblam in tenisi in fata blocului fara fasoane…… vremuri demult apuse 😀
Dar sa povestim reteta….
