Clisa fripta si pita picurata
by Alice Ciobanu
M-am gândit că ar fi utilă şi o reţetă hrănitoare, plină de vitalitate care vă va scoate din amorţeala de peste iarnă, numai bună pentru primele ieşiri în natură, mai ales ca vine tiptil si primăvara. Printre alte cele ce veţi pune pe grătare, faceţi-vă timp şi pentru o gustare urmând paşii reţetei culinare ardeleneşti – Clisa fripta si pita picurata.
Ingrediente pentru Clisa fripta si pita picurata
- slănină de porc, câte o bucată pentru fiecare participant sau doritor
- o ceapă zdravănă
- pâine sau pită
- sare
- un foc în aer liber
- nişte beţe lungi
- pălincă – obligatoriu
Mod de preparare pentru Clisa fripta si pita picurata
Se face mai întâi un foc în aer liber, se pregăteşte frumos împrejmuit, adică vatră, pentru a nu se da foc la mirişte, pădure, sau ce verdeaţă mai e prin preajmă.
Slănina se crestează în cîteva locuri până aproape de şorici şi apoi se înfinge bine în băţul lung şi ascuţit. Băţul îl veţi găsi, cu siguranţă, în natură.
Când focul e gata încins, se pune slănina la foc, învârtind beţele din când în când pentru a se rumeni frumos. Când slănina pusă pe foc începe a se rumeni şi a picura, se ia de pe foc şi se picură cu atenţie peste felia de pâine puţin, după care se pun iar pe foc. Separat de zdrobeşte ceapa cu pumnul şi se iau bucăţele din ea pe care le vom pune pe câte o felie de pâine. Se ia apoi slănina de pe foc şi se picură peste ceapa pusă pe pâine. Se repetă operaţiunea descrisă până când slănina e numai bine rumenită şi picurată.
Se serveşte caldă, la faţa locului, direct lângă foc şi se drege cu câte un pahar de pălincă.
Lasă un răspuns
Supa de pui cu galuste de gris
11 Responses to Clisa fripta si pita picurata
De cînd am fost noi la iarbă verde, în Argheal, cu rudele din partea locului. Şi am făcut noi clisa asta friptă în loc de grătar 🙂
Şi-acu îmi amintesc cît de tare arde pe gît, dar nu-mi amintesc dacă de la ceapă sau de la pălincă…
remik, hehe…creca de la amindoua :))
deci….pot sa spun ca salivez mai ceva decat cainele lui Pavlov !!!!!!!!!!! Cred ca o sa l pun pe barbat miu sa faca un foc zilele astea, ca nu mai am rabdare pana da coltul ierbii, asa mare pofta mi ati facut !!!!!!!!
de clisa? Monya…ha ha…asteapta sa ne vedem cu totii, nu de una singura
Hmmmm…trebe pus de-un gratar, nu se mai poate!
Asa zic si eu..mai ales ca se incalzeste…
Sa vina calduraaaa….
Razvane, cred ca la tine caldura vine mai repede pe blog decit „in the real life” 😉
Din cîte am înţeles io, slana asta friptă a devenit un fel de moft, fiţă a orăşenilor ieşiti la iarbă verde. Cîndva era mîncarea argheleanului ieşit la lucru la cîmp. Vă puteţi imagina un arghelean la coasă ori ogor fără o bucată de slană, o ceapă, pită şi palincă? Eu nu… Ei bine, slana asta, fie ea crudă, fie friptă, îi dă omului energie şi putere pentru munca grea pe care tre s-o presteze.
Clisa asta friptă e o chestie foarte gustoasă, însă dacă mă întrebaţi pe mine, e otravă curată 🙂 Mai ales că se obişnuieşte a „topi” grăsimea gustînd din palincă. Deci, după ce că îţi bormbardezi ficatul cu grăsimi să aibe de lucru pe 20 de ani, îi mai dai şi alcool, cică îl ajută la procesat slana 🙂 De aia zic: otravă curată :))
Oricum, mi s-a făcut o poftă de mor, la următorul grătar voi frige nişte slănină. Şi am o vagă impresie că o voi şi stinge cu nişte ţuică de prune, că palinca primită în dar s-a cam terminat :))
clisa fripta la figare cu o ceapa-n virf,iar unsoarea sa se scurga direct pe piine,doamne au trecut vreo 7 ani de la ultima frigare.
buna pagina
Multumesc pentru vizita, Taio. Si te mai astept, daca vei mai gasi lucruri interesante pe aici…