Pasta de naut cu marar
Ca imi place nautul stiti bine si nu am facut vreun secret. Ba din contra, am tot felul de retete savuroase cu naut, aici pe blog si doar sa dati un search. Pasta cu naut si marar e una din acele retete simple si gustoase, numai buna de luat la picnic, la iarba verde. Este genul de preparat bun la toate: de uns pe paine, de post, de umplut barcute din ardei gras, de rontaiti cu crackersi. Oricum alegeti pasta de naut cu marar este gata de preparat in 10 minute. Tot ce va trebuie este o conserva de naut de la Sun Food si cateva ingrediente pe care le gasiti la orice aprozar.
Ingrediente pentru reteta de Pasta de naut cu marar

- 1 conserva de naut
- 2-3 catei de usturoi
- 1 legatura marar
- ulei de masline
- 50 ml iaurt sau cateva linguri de apa plata pentru perioada de post

Mod de preparare pentru reteta de Pasta de naut cu marar
Scurgeti boabele de naut din conserva si treceti-le prin doua jeturi de apa rece. Puneti boabele de naut intr-un bol inalt, specific pentru blenderele de mana, verticale.
Curatati usturoiul si taiati-l in doua, daca cateiii de usturoi sunt foarte mari sau daca nu aveti un blender de mana, vertical, destul de puternic.
Adaugati cate putin din iaurtul sau apa plata (in cazul in care pregatiti pasta de naut cu marar pentru post) si cu ajutorul blenderului vertical transformati totul in pasta. Incorporati si una, doua linguri de ulei de masline.
Tocati mararul si amestecati-l in pasta de naut.

Simpla, unsa pe paine proaspata, pasta de naut cu marar este savuroasa alaturi de ceapa verde, ridichi de luna sau cas de oaie.

Ca sa fiti la curent cu toate retetele si povestile din Tara Bucatelor nu uitati sa dati Like Paginii de FB si sa va abonati la canalul de Youtube. Pe instagram ma gasiti Aici!
Sharing is Caring! Daca ti-a placut reteta aceasta, distribuie articolul catre prietenii tai pe Facebook. Multumesc
Limonada cu matcha
Lasă un răspuns