Chiftele de linte si quinoa
Am dat cu chifteaua de gard! Adica sunt sigura ca doua portii de chiftele intr-o saptamana ar fi cam prea mult, nu? Insa atunci cand chiftelele sunt vegetale si light si sunt atat de simplu de aruncat in cuptor, hmmm parca nu mai e atat de mult. Astfel ca azi am pregatti inca o portie generoasa de chiftele, de chiftele de linte si quinoa. Pentru aceasta am folosit o conserva de linte verde, de la prietenii mei de la Sun Food si va recomand si voua sa procedati la fel. Lintea de la conserva este fiarta atat cat trebuie, astfel ca economisiti timp serios. De asemenea quinoa este un ingrediente „pretios” si extrem de bun in salate sau in preparate la cuptor pentru ca da consistenta si satietatea produsului final. Daca nu ai gatit pana cum cu acest ingredient minune este timpul sa o faci si iti las aici pe blog cateva retete cu quinoa. De asemenea gasesti si retete cu linte, retete simple si savuroase.
Ingrediente pentru reteta de Chiftele de linte si quinoa
- 1 conserva de linte Sun Food
- 1 mana de quinoa
- 1 ceapa mica
- cateva frunze de busuioc
- 1/2 lingurita praf de usturoi
- 1 lingura de faina de orez sau ovaz
Mod de preparare pentru reteta de Chiftele de linte si quinoa
Fierbeti quinoa, scurgeti si lasati la racit.
Scurgeti lintea din conserva, cat mai mult.
Tocati ceapa marunt si frunzele de busuioc.
Amestecati ingredientele si formati apoi mici bilute lipicioase (aveti mainile umede e mai bine) si puneti-le la copt pe foaie de copt. Coaceti pentru 20-30 minute, la 180 grade.
Scoateti chifetele rumenite si serviti-le cu paste de orez sau de porumb sau cu sos de rosii dulce si aromat, sos de iaurt si tahini sau sos de ardei.
Pofta buna!
Ca sa fiti la curent cu toate retetele si povestile din Tara Bucatelor nu uitati sa dati Like Paginii de FB si sa va abonati la canalul de Youtube. Pe instagram ma gasiti Aici!
Sharing is Caring! Daca ti-a placut reteta aceasta, distribuie articolul catre prietenii tai pe Facebook. Multumesc
Tarta cu branzeturi si rosii uscate
Lasă un răspuns