Ficat de porc impaturit
O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
Aveam niste ficat de porc si nu aveam chef de clasicul ficat la gratar ori ficat prajit, asa ca am cautat ceva nou pe net si, fiindca nu am gasit ceva pe placul meu de moment, am alcatuit ceva care sa fie bun, satios si mai ales sa poata fi mancat si la serviciu, luat la cutie… :))
Asa ca iata ce mi-a iesit: Ficat de porc impaturit.
Ingrediente pentru Ficat de porc impaturit
- vreo 500 gr ficat de porc
- o ceapa
- sare
- piper
- apa,
- malai
- 2 oua
Mod de preparare pentru Ficat de porc impaturit
Ficatul de porc l-am tinut cateva ore in lapte dulce, dupa ce l-am curatat si spalat. Apoi l-am taiat in bucati potrivite pe care le-am aruncat in ulei incins, in care am calit o ceapa maruntita. L-am invartit in ulei pe toate partile pana ce s-a albit frumos, apoi am pus putina sare, piper si o cana de apa. Am dat focul la potrivit si am lasat asa pe foc vreo 20 minute, adica pana ce ficatul s-a prajit frumos.
Din apa, malai si putina sare am facut o mamaliga, pe care toata lumea stie sa o faca.
Am luat apoi un vas termorezistent, l-am uns bine cu margarina, am pus un pat de mamaliga, cat sa cuprinda si peretii laterali ai vasului, apoi am turnat ficatul in mijloc dupa care l-am acoperit cu restul de mamaliga. Am facut zob-zob doua oua eco si le-am turnat deasupra. Am dat apoi la cuptor pentru vreo 15 minute.
Clatite cu dulceata de cirese
Lasă un răspuns