WordPress Templates

Tag Archives: spanac

Ravioli cu ricotta si spanac cu sos de unt cu salvie

O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

 

In decembrie am avut placerea de a primi un cadou de la Bucataras.ro. Nu stiu cum de se nimeri, dar am facut aceeasi alegere ca doua dintre prietenele mele dragi, Brindusa si Adina, o tavita pentru ravioli. Si ca sa fie bucuria si mai mare, Brindusa a venit cu ideea de ravioli la 6 maini, ce frumos suna nu? Iar daca tot e sisterhood :P, tot ea a venit si cu ideea nastrusnica de a posta in aceeasi zi retetele. Astfel ca in weekndul ce tocmai a trecut am scos masinaria de paste, tavita noua plus sucitorul aferent, mi-am pus sortul de bucatar semiprofi :)) si am trecut la manivela. Am facut niste fantastice Ravioli cu ricotta si spanac completate de un sos de unt cu salvie, (Gordon sa traiasca :P) dar sa nu mai lungesc mult cu palavrageala si sa va descriu/arat cam cum e cu reteta asta si ce zice ea.

Ravioli cu ricotta si spanac cu sos de unt cu salvie

Spanakopita sau Placinta cu spanac si branza feta

O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Tineti minte ca v-am povestit acum ceva vreme despre faptul minunat care se petrecu, cum ca al meu drag husband, mi-a adus in dar doua carti. Ei bine, pe langa Bucatele noastre, mi-a mai adus si Bucataria lumii. Da! chiar aceea, a lui Gordon Ramsay. Ce sot am! Sunt norocoasa, mi-a zis cindva o prietena. Chiar asa e. Sunt!

Si pentru ca am tot studiat-o bine cateva zile, dar neavand curajul a ma incumeta a coace de pe acolo, am tot amanat momentul. Pana cand intr-o seara m-am luminat brusc. Voiam ceva bun si care sa poata fi facut cu ceea ce aveam prin frigider la acea ora tarzie din noapte, adica spre vreo orele 23.

Astfel ca in plin elan muncitoresc, am scos foile de aluat de la congelator, apoi am pus de-o cafea si am dat drumul incetisor la cuptor. Ce a iesit? Las pe voi a decide. Spun doar atat: o savuroasa Spanakopita.

Spanakopita sau Placinta cu spanac si branza feta

Ingrediente pentru Spanakopita (Placinta cu spanac si branza feta)

  • 2 linguri mari de ulei de masline
  • 1 ceapa mare sau 2 mai mititele
  • 500 gr spanac (ori frunze proaspete pe care le fierbeti, ori congelate – asteptati sa se decongeleze)
  • un varf de cutit (generos) de nucsoara 
  • 250 gr de branza feta (daca nu va place gustul, o puteti inlocui cu telemea de vaci/oaie combinata)
  • 2 oua mari
  • 200 ml smantana
  • 100 gr unt
  • 14 foi de placinta (le gasiti prin orice magazin, chiar si cel de la coltul blocului :P)
  • 50 gr muguri de pin (nu am folosit pt ca la ora aia cu siguranta era inchis la magazinul arabesc, de unde puteam sa mi-i procur, so… next time) 

Mod de preparare pentru Spanakopita (Placinta cu spanac si branza feta)

Incingeti uleiul intr-o tigaie si la un foc moderat sotati bine ceapa tocata marunt. Adaugati putin piper si doar putina sare, pentru ca barnza pe care o veti folosi este destul de sarata. Mutati apoi ceapa intr-un bol mare in care veti adauga nucsoara, branza feta, ouale batute putin (doar cat sa se lege), smantana. Amestecati bine si adaugati spanacul. Daca folositi frunze proaspete, le fierbeti, dupa care le tocati si stoarceti bine apa. Acum ar trebui adaugati si mugurii de pin in compozitie, daca-i aveti. Lasati amestecul la temperatura camerei pana pregatiti foile.

Preincalziti cuptorul la 200 C sau treapta 6. Ungeti o tava termorezistenta cu unt si tapetati cu faina. Asezati 10 foi de placinta, unse fiecare cu unt topit, lasati marginile sa atarne. Apoi puneti umplutura si indoiti marginile in exces. Celelate 4 foi ramase se ung cu unt si se pun deasupra umplututrii, incretindu-le putin, pentru un aspect interesant. Se ung cu unt din belsug si se dau la cuptor pentru 50-60 minute, pana cand suprafata placintei devine aurie, rumenindu-se frumos. Pentru a verifica daca e facuta, puteti sa o incercati cu un cutit mic, umplutura nu trebuie sa fie prea moale.

Se serveste calda, nu fierbinte, sau si mai bine la temperatura camerei a doua zi dis de dimineata. Noi am servit-o a doua zi, cand au venit finii in vizita. Foarte buna spanakopita!

Spanakopita sau Placinta cu spanac si branza feta
Spanakopita sau Placinta cu spanac si branza feta

Tarta cu costita si spanac

O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Mi-am achizitionat de curand o forma de tarta, asa ca ieri i-a venit timpul s-o inaugurez. Hoinarind pe bloguri culinare prietenoase, in timp ce aia mica a mea dormea, am gasit o reteta faina de aluat pentru tartele sarate, la Gabi in bucatarie. Asa ca m-am hotarat brusc sa impusc doi iepuri dintr-un foc, adica sa inaugurez si tava si sa am si ce-i pune sotului la pachet. Asa ca aluatul l-am luat de la Gabi, iar umplutura, hmm… cam ce am gasit prin frigider. Si a iesit o foarte gustoasa Tarta cu costita si spanac.

Tarta cu costita si spanac

Ingrediente pentru Tarta cu costita si spanac

  pentru aluat:
  •  140 gr unt
  •  260 gr faina
  •  1 ou
  • un varf de cutit de sare
  •  4 linguri lapte
  pentru umplutura:
  •  niste costita
  •  o  ceapa mica
  •  3 catei de usturoi
  •  4 rosii cherry
  •  o lingura bulion
  •  o cescuta de apa rece
  •  o lingurita de faina
  •  spanac din ala congelat
  •  2 felii de branza topita 

Mod de preparare pentru Tarta cu costita si spanac

Am facut aluatul de tarta amestecand faina cu sarea, oul, laptele si untul rece. L-am framantat bine si am obtinut o coca pe care am dat-o la rece cam 30 de minute.

Intre timp am calit o ceapa in niste ulei, apoi am taiat potrivit niste costita (aia aveam prin frigider, dar se poate folosi si piept de pui, carnaciori sau orice va mai trece prin minte sau gasiti pe rafturile frigiderului) si am aruncat-o peste ceapa aurie. Am mai pus acolo niste rosii cherry taiate  marunt, o lingura de bulion si o cescuta de apa rece. Asta asa ca sa creez un fel de sos de legatura. Şi cand toate bolboroseau am turnat in ploaie o lingurita de faina, amestecand repede pentru a nu se arde. Am tras apoi de pe foc si am lasat sa se raceasca.

Intr-o alta tigaie am calit spanacul si am adaugat usturoiul taiat marunt.

Dupa ce a expirat timpul de stat la rece, am luat aluatul si am intins o foaie cam de 1 cm grosime. Aici am gresit tare pentru ca ar fi trebuit sa il intind de 1,5-2 cm grosime… dar e timp si data viitoare.

Dupa aceea am intins aluatul in tava tapetata cu unt si faina, am nivelat frumos si am taiat excesul de aluat de pe margini. Din acesta am intins iar si am taiat niste fasii cu care am incropit un fel de grilaj deasupra umpluturii.

Aluatul de tarta pus in tava, intepat cu furculita, l-am dat la cuptor pentru vreo 10 minute (data viitoare il voi lasa putin mai mult).

Dupa ce au trecut cele 10 minute am pus in coca umplutura in felul urmator: un strat din carnea cu sos, un strat de spanac, feliile de branza topita rupte in cateva bucati. Apoi am pus deasupra lor grilajul facut din aluatul ramas, am uns totul cu un ou si am dat la cuptor pentru vreo 20-25 minute.

Va marturisesc ca eu nu am mai avut rabdare si m-am infipt in Tarta cu costita si spanac fierbinte imediat ce am scos-o din cuptor. Dar e foarte buna si rece, poate chiar mai buna.

Tarta cu costita si spanac
Tarta cu costita si spanac
Pofta Buna!

Pilaf cu rosii cherry si spanac

O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Pentru că eram în criză de timp şi trebuia să încropesc foarte repede ceva de mâncare, m-am gândit să fac un pilaf. Mai exact un Pilaf cu rosii cherry si spanac. Alături de o friptură de pui la cuptor.

Pilaf cu rosii cherry si spanac

Ingrediente pentru Pilaf cu rosii cherry si spanac

 Pentru pilaf:
  • orez
  • spanac
  • câteva roşii cherry
  • ulei de măsline
  • sare
  • piper

Pentru friptura de pui

  • pulpe de pui
  • o cana de vin
  • rozmarin
  • tarhon
  • sare
  • piper

Mod de preparare pentru Pilaf cu rosii cherry si spanac

Se spală orezul şi se pune la călit în puţin ulei. Apoi se pune apă şi se dă la fiert la foc foarte, foarte mic. După vreo 15 minute am adăugat spanacul tocat, roşiile cherry, sare şi piper. Se lasă la fiert la foc de asemenea foarte, foarte mic, încă vreo 20 minute.

În timpul ăsta am încropit o mică friptură de pui. Adică: am pus într-un vas yenna pulpele de pui peste care am turnat o cană de vin, câţiva stropi de ulei de măsline, rozmarin, tarhon, sare, piper. Am dat totul la cuptor cam 20 de minute.
Totul a fost delicios, alături de nişte castraveţi muraţi.
 Poftă bună!
 P.S. Din lipsă de timp nu am apucat să fac poze întregului proces tehnologic. Noroc că soţul meu a avut tăria să facă o fotografie produsului final înainte de a se avânta în mâncarea aburindă.