WordPress Templates

Tag Archives: retete

Friptura de iepure pe pat de legume

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Nu stiu cum o dati voi cu patul de legume, dar mie una niciodata nu prea mi-a sunat imbietor. Cand aud expresia „pat de legume”, ma gandesc la multe legume, cat mai „verzi” si necopate, o chestie absolut deloc sigura pentru mine si gusturile mele. Si nu dati cu parul, dar gusturile nu se discuta, cu atat mai mult nu se pupa intre ele. Dar, astazi va aduc friptura de iepure pe pat de legume, (stiu ca nu e nici pat si nici nu-mi vine somnul cand scriu astea), dar cica asa suna bine. Insa legumele astea au fost puse in strat si coapte in oala de lut, asa numitul vas roman. Sunt moi, coapte, aromate, suculente, sunt ceva de nedescris, iar carnita a fost gatita intai in tigaie, parpalita pe toate partile si apoi coapta deasupra legumelor, la foc molcom, slow, cam vreo 2 ore. Asa incat nu pot sa va zic decat ca o sa va lingeti pe degete.

Friptura de iepure pe pat de legume

Tort cu fructe tropicale si crema de ciocolata

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Dragii mei, acest tort cu fructe tropicale si crema de ciocolata e unul din acele dulciuri de casa, preparate cu drag pentru cei dragi. E un tort care poate fi considerat si o prajitura si chiar si daca il coaceti in forme mici ce briose veti avea un dulce de casa absolut senzational. E un tort pentru care am folosit fructe tropicale din conserva de la Sun Food, un amestec de papaya, mango si ananas, taiate in bucatele numai bune pentru introdus in creme sau, ca in cazul nostru, la ornat. E un tort pe care Miruna l-a dorit foarte mult. Ea a zis de dimineata ca „azi e ziua lui tata, mami, nu-i asa?” Da, e ziua de nume, e Sf. Petru si Pavel, azi. Asa ca, a zis ea: trebuie sa aiba tort! Si… tort se facu!

Tort cu fructe tropicale si crema de ciocolata

Bezele

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Pentru ca s-a mai racorit afara, putintel asa, mi-am permis sa aprind cuptorul. Si daca tot e vacanta si am avut pofte de ceva dulce, am facut 2 tavi de bezele. Nu am mai reusit insa sa le pozez, dar mi-am dat seama ca nu am postat pana acum reteta de bezele, asa incat s-a nimerit la fix. Pozele astea cu bezele sunt de mai demultisor, de ceva vreme, de prin primavara cred, dar sunt la fel de actuale si sugestive pentru reteta de bezele. Si tot in perioada aia ne-am delectat si cu bezele cu nuci sau pricomigdale care se fac tare usor si sunt demential de bune. Tot din cartea Silviei Jurcovan e si reteta de bezele, cea pe care o dau mai jos, asa incat nu are sens sa spuneti ca „nu-mi iesss” :))

Reteta e simpla si are putine ingrediente: albusuri de ou, zahar, zeama de lamaie si rabdare 🙂 Pana de curand, acum vreo 2 ani cred, nu imi „ieseau” bezele, ci niste chestii lipicioase sau usor caramizii… cica era cuptorul de vina. Sincer spun ca folosesc acelasi cuptor, pe gaz, un banal Zanussi de 12 ani cred 🙂 dar probabil ca in timp m-am dat si eu pe  brazda, adica fac chestii mai inspirate… habar n-am… Ideea e ca trebuie sa tineti minte cateva chestii esentiale pentru bezele: albusurile sa fie reci, sa ai un mixer puternic (eu folosesc un robot din ala smecher), zaharul sa fie de buna calitate, tos si cristale curate si care sa se „sparga” (eu am intalnit zahar care se dizolva extrem de greu si nu era OK), focul la cuptor sa fie mic, usa intredeschisa. Asta-i tot. Nicio mare scofala.

Bezele

Tiramisu de vara cu piersici

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Pe asa o caldura zdrobitoare un tiramisu de vara cu piersici e un adevarat deliciu si o binecuvantare racoroasa. Carcotasii vor spune ca nu e dom’le tiramisu, ca nu are piscoturile inmuiate in cafea, nu are nici marsala, eu le voi raspunde ca nu-mi pasa catusi de putin. E un tiramisu de vara pentru copii,  si daca Miruna a zis ca e tiramisu, apai e tiramisu si gata. C-o fi ca nu o fi, eu va spun ca acest tiramisu de vara cu piersici e o alegere perfecta pentru canicula in care iti doresti ceva racoros. E perfect pentru copii caci piscoturile sunt inmuiate in compot, in zeama dulce acrisoara in care au fost conservate piersicile. Pentru ca nu aveam piersici proaspete in casa, ci doar din conserva, am ales sa folosesc compotul de piersici decojite de la Sun Food. Si cred ca provocarea dulce de luna asta, pusa la cale de prietenii de la Sun Food, a fost dusa la bun sfarsit.

Tiramisu de vara cu piersici

Salata de piept de pui si quinoa

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Quinoa e un aliment, un ingredient cu care mi-am stresat prietenii acum ceva timp. Quinoa in sus, quinoa in jos, quinoa in toate salatele de le faceam. Pana si barbat-miu, care e destul de tolerant si ingaduitor si iubitor si intelegator cu toanele mele, pana si pe el a reusit quinoa sa il scoata din sarite. „Pai, bai, dar noi numai mancare de papagali avem? totul e cu quinoa asta?” Eh, ce stie lumea, bre? Quinoa asta e foarte tare. Mie imi place de mor si pe quinoa asta o fierb foarte putin, sau o las la hidratat de cu seara (insa de cand a venit caldura parca nu-mi mai vine a o lasa peste noapte, nu stiu de ce) si apoi o presar sau o arunc peste orisice. Ca de exemplu peste salata asta. Nu stiu ce mi-a dat asa un imbold sa o folosesc in salata asta, poate faptul ca era prea simpla si nu aveam ceva branza sa adaug. Mie nu-mi plac salatele simple :))

Deci, hai sa va zic cum se amesteca si cum se impreuneaza toate ingredientele astea in Salata de piept de pui si quinoa. Aceasta e o salata pe care o prepar de regula atunci cand ramane ceva gratar de pui sau friptura de piept de pui nemancat, e un mod inventiv si economicos de a recicla mancare.

Salata de piept de pui si quinoa