Paste cu cerneala de sepie, midii si calamar
O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
Atunci cand am primit pe email invitatia fetelor de la Golin si, totodata, provocarea de a participa la concursul organizat de Electrolux, Taste of Rome, nu am putut sa ma gandesc decat la un singur lucru: pasta! Caci, eu atunci cand spun Italia, spun „Pasta!” Sunt mare amatoare de paste preparate cu orice fel de sosuri, carne, legume, sardine, cred ca as putea manca paste cu orice, oricum si la orice ora. Dar sa va povestesc putin despre provocarea Electrolux, Taste of Rome. Ei s-au gandit sa invite bloggerii culinari la o competitie, la o incursiune in aromele Italiei, acestia trebuind sa prepare o reteta cu specific, reteta cu care vor indrazni sa isi cucereasca chef-ul italian preferat. Premiul pentru straduinta lor este o invitatie la marele festival al gusturilor si aromelor, o invitatie la Taste of Rome. Imediat ce am acceptat provocarea, am intrat in panica. Stiam ca voi gati paste, dar m-am panicat foarte tare pentru ca nu stiu daca ma pot ridica la nivelul asteptarilor unei astfel de competitii. Eu ma subestimez foarte tare cand e vorba de bucatarie si de tot ce pot face eu acolo. Si cand m-am gandit ca farfuria pe care o voi prezenta in concurs e menita sa impresioneze un chef, un chef italian, deja tensiunea a atins niste cote…! Celelalte retete inscrise in competitie le puteti urmari pe facebook folosind hastag-ul #romacuelectrolux si va spun ca sunt wow!
Paste cu cerneala de sepide, midii si calamar este reteta cu care eu am indraznit sa particip la Taste of Rome este o reteta simpla, o reteta menita sa iti creeze o stare, aceea a mancarurilor tihnite, traditionale italiene, cand intreaga familie se aduna in jurul unei mesei mari, cand generatii isi dau mana in a prepara paste in casa, pornind de la doua ingrediente simple: ou si faina. Cu aceasta reteta incerc sa il impresionez pe unul din bucatarii italieni pe care ii apreciez foarte mult, un om al povestilor si al retetelor cu suflet: Antonio Carluccio.
E o reteta cu ingrediente simple si care nu necesita un timp extraordinar de mare de preparare. Insa, consider ca e nevoie de foarte mult suflet, de multa indemanare si atentie si mai ales de foarte multa precizie atunci cand gatesti midii, calamar, fructe de mare, in general. Conteaza foarte mult timpul de preparare, pentru ca diferenta intre niste midii zemoase, suculente si midiile de „cauciuc” se masoara in zeci de secunde. Asa ca, trebuie atentie maxima, si ochi de vultur asupra a ceea ce se intampla in tigaie, plus indemanare si agilitate. M-am simtit ca intr-un carusel, caci: preparara aluatul de paste, pune-l la rece, in timpul asta alege (mare atentie!) si curata midiile, scoate aluatul de paste, taie-l, da-i forma de cuiburi si lasa la uscat, doar cateva minute, pune apa la fiert, taie calamar, rosii, ai grija de tigaia cu ulei… si tot asa. Si totul contra-cronometru si cu indemanare, ba sa nu uiti pastele la uscat, ba sa nu devina terci la fiert, calamarul si midiile sa nu devina guma…
Cand intr-un final am terminat totul de preparat, montat si fotografiat, m-am uitat la farfuria aia si am zambit larg! Mi-am pus un pahar de vin si m-am infruptat direct din tigaia pastrata la cald. Mancam din tigaie si ma uitam, cu sufletu-mi suranzand, la farfuria mea frumoasa de paste cu cerneala de sepie, midii si calamar. Priceless!
Paste cu pui condimentat si sos de rosii
O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
Zilele trecute am pregatit niste Paste cu pui condimentat si sos de rosii, o reteta savuroasa preparata cu ajutorul prietenilor de la Sun Food 100% conserve sanatoase, care imi pun la dispozititie mereu si mereu conservele de care am mare nevoie. De data aceasta am folosit o conserva de rosii cuburi pentru a putea prepara sosul de rosii dulce-aromat, perfect pentru a completa bucatelele suculente si condimentate de pui alaturi de paste al dente. In ceea ce priveste prepararea carnii de pui pentru reteta asta de paste cu pui condimentat si sos de rosii puteti sa va abateti de la lista de condimente, sa adaugati cam ce condimente va plac voua sau sa ajustati cantitatile. A iesit un pui condimentat, un gust echilibrat si potrivit de picant.
Casuta Naturii din Iasi
O poveste din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
Nu mai stiu cum am descoperit Casuta Naturii din Iasi, insa ma bucur ca am descoperit-o. Casuta Naturii este mai mult decat un magazin cu produse bio, eco, cu produse sanatoase, destinate anumitor intolerante sau alergii alimentare.
In Casuta Naturii din Iasi
vei gasi produse destinate unei vieti sanatoase (fulgi de cereale, diverse tipuri de faina, de zahar bio, amestecuri de seminte), produse destinare persoanelor si copiilor cu intoleranta la gluten, persoanelor care nu consuma zahar, produse apicole, diverse sortimente de otet si ulei, dar si produse cosmetice si detergenti ecologici. Absolut tot ce ai nevoie pentru a avea o casa curata si sigura pentru tine si copiii tai, o masa sanatoasa si o viata echilibrata. O gama variata de ceaiuri, produse special create pentru copii cu efect terapeutic, pe baza de miere, catina, propolis, echinaceea, de care copiii nostri au atata nevoie in sezonul rece, in perioadele de integrare in gradinita si scoala.
Cand ai timp de jocuri?
O poveste din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
„Cand ai timp de jocuri?” ma intreaba Miruna din cand in cand. Ma uit in ochii ei mari, caprui deschis si cum sa ii spun Nu. „Am, Miru, am. Ce jocuri vrei sa ne jucam?” Si-ncepe instant sa turuie: ala cu pioni cu Hansel si cu Gretel, sau poate vrei ala cu Elsa cu bobarnacul si cu ren-ul sau… stiu! ala cu amintirile de la mare sau cu ghicitorile. Greu, pentru ca niciodata nu se poate hotara pe care sa il jucam mai intai. pana la urma cadem la invoiala, scoatem un joc sau daca nu ne apucam sa facem haine la papusi sau sa spalam canitele de plastic albastre cu floricele si fluturi albi.
Anyway, noi ne jucam fain si ceea ce vreau sa zic e ca desi ne jucam si asa cu papusi, galetuse, jocuri de carti, pioni, acuarele, ii place tare mult sa se joace si pe tableta si, mai nou a descoperit jocurile pe computer. Aaa, si ceea ce e si mai fain 🙂 e ca isi deschide singura computerul, intra pe net, daca gaseste Facebook logat hop-top isi deschide jocurile cu Elsa sau Barbie si incepe sa le coafeze, imbrace, dezbrace etc. Cam astea ii plac. Si o las, nu ii interzic. E cu program totul si chiar nu imi bat capul ca nu va avea discernamnatul si forta de a sti sa se organizeze singura pe viitor (binee, dar mai este tare mult pana atunci)… Cred ca atunci cand va descoperi jocuri de gatit si jocuri cu mancare sa nu devina super dependenta din a decora torturi si acadele :)) . Ii place tare mult sa se joace cu tot ce inseamna culoare si ce ii stimuleaza creativitatea. Si eu o las. Cu masura si moderatie, dar nici nu vreau sa fiu o mama zbir :))
Chiar stau si ma gandesc ca poate unii dintre voi primiti invitatii pe la jocuri in online trimise de pe contul meu, pai trebuie sa va spun ca nu is eu 🙂 e ea:)) Deci nu va suparati si nu sariti la gatul meu, e un copil ce incepe sa bajbaie prin internet.
Deci? voi cum faceti cu jocurile? Ii lasati pe ai vostri sau ba?
Magiun de prune
O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
Voi faceti magiun de prune? Nu gem de prune, ci magiun. Adica, zic magiun fara zahar, fara apa, fara nimic adaugat decat parfumata pruna. Imi aduc aminte, ca acum vreo 15 ani, bunica sotului meu facea magiun de prune, in fiece an, invartind cu melesteul in ditamai ceaunul de fonta, afara, pe chirostii. Atat de simplu si atat de fain. Parca si prunii din curte erau mai roditori atunci, caci faceau atat de multe prune, incat erau de-ajuns si pentru a face magiun si pentru a pune la tuica. Caci pe vremea aia cazanul de tuica mergea continuu, nu erau normele astea europene, si se facea (la noi) tuica de pruna, tuica de mere, pere, amestec… vindeau bunicii toata iarna si aveau bani astfel pentru cate o caruta, doua de lemne. Ce vremuri! Si statea ea, Bica (cum ii ziceam noi) si amesteca in ceaunul ala imens si fumegand din zori si pana-n seara, avand grija sa nu se afume minunatia asta de magiun de prune. Caci nu ii adauga nimic si cel mai mare pericol la magiunul asta e ca se poate afuma tare usor, caci neavand pic de apa, prunele se prind de fund si gata, s-a dus minunea. Munca multa! Si nu mai zic ca munca mai era si in a le culege, pe ele doamnele prune sau perje cum le zicea Bica (caci ea zicea perje la toate prunele, indiferent de soi) apoi le spala in cateva caldari cu apa rece de fantana, le taia si scotea sambure cu sambure si dupa care apuca-te si da-le pe masina de tocat. Si in faza asta intervenea o alta nebuie. Caci invarteai la coarba aia de la masina de tocat (grena!) pana ameteai… deh! nu aveau, saracii, roboti, scule si alte trasnai electrice. Totul se facea manual si se muncea vreo 2 zile pentru a pune niste magiun de prune pe iarna. Si chiar acum, in timp ce scriu randurile aste, o vad pe ea, pe Bica, mica si slaba, o mana de femeie, cum ne-arata ca munca nu e asa o treaba usoara si banii se castiga greu si se pastreaza si mai greu. Si imi mai dau seama de ceva, si-anume ca, pe langa prune, mai punea ceva: miez de nuca!
