WordPress Templates

Camembert cu ciuperci in aluat

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Imi place branza asta camembert de mor! Iar asa coapta e absolutamente dementialo-megalomano-tringliconiano-enorm de buna 🙂 Adica e foarte, foarte buna. Am mai facut camembert in crusta cu merisoare si alune de padure, reteta pe care o stiu de la Andra, si care e minunata. Insa acum ceva timp banuind pe net am zarit un video cu o roata din asta de branza impachetat frumos si coapta. Si-asa m-a lovit un dor, de nu va pot spune. Asa ca l-am trimis iarasi pe al meu sa ia o roata compacta(da!) de camembert si cu o conserva de ciuperci de la Sun Food alaturi, un pachet de foietaj si iata ce minune de cina am avut noi!

Camembert cu ciuperci in aluat

Ingrediente pentru reteta de Camembert cu ciuperci in aluat

Camembert cu ciuperci in aluat

  • 1 conserva de ciuperci taiate
  • 1 rotita de camambert 225 grame
  • 400 gr foietaj
  • 1 ceapa potrivita
  • cateva felii de bacon
  • pentru uns deasupra:
  • 1 galbenus de aou
  • un strop de boia de ardei dulce
  • un strop de turmeric
  • sare roz
  • 1 lingurita de mix de seminte de susan (alb/negru)

Camembert cu ciuperci in aluat

Mod de preparare pentru reteta de Camembert cu ciuperci in aluat

Mai intai incingeti cuptorul la 180 grade. Scobiti usor, la rotund bucata de camembert, de jur imprejur si scoateti si pastrati capacul de branza. Tocati ceapa marunt si ciupercile in bucatele mici. Caliti-le usor in o lingura de ulei. Adaugati fasiile de bacon taiate in bucati potrivite si amestecati pana devin usor crispy. Puneti si bucata de branza, capacul pe care l-ati dat deoparte si amestecati. Branza se va topi si va lega toate ingredinetele intr-un sos gros. Umpleti cu acesta rotita de camembert scobita.

Desfaceti aluatul de foietaj, decongelat in prealabil, si puneti rotita de camembert in mijlocul lui. Inchideti rotita de camembert in aluiat, aducand parte peste parte si apoi capetele indoiti-le usor sub roata de branzica. Procedeul e asemanator celui impachetarii unul cadou. Ungeti rotita cu un galbenus de ou amestecat cu turmeric, sare si boia de ardei.

Camembert cu ciuperci in aluat Camembert cu ciuperci in aluat

Dati tava la cuptor pentru 50 de minute, la 160 grade, foc moderat. Cam dupa 30 de minute, scoateti tava de la cuptor si ungeti deasupra iarasi cu putin din ou si presarati seminte de susan alb si negru. Coaceti pana se rumeneste frumusel deasupra.

Apoi scoateti tava de la cuptor si infigeti nemilos furculita direct in mijlocul ala mare si frumos crescut!

Sa va fie de bine si macar o data in viata sa coaceti o rotita de camembert!

Camembert cu ciuperci in aluat Camembert cu ciuperci in aluat Camembert cu ciuperci in aluat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.