Pasca cu branza dulce si stafide de anul acesta mi-a iesit super! Dulce, aromata, moale si pufoasa. Super buna.

Dar mai intai de a da reteta in randurile de mai jos, trebuie sa va mai spun ca dupa ce m-am apucat de framantat manual aluatul, m-a cuprins o lene si o panica specifica zilelor pre-sarbatoare, asa ca am rasturnat aluatul din castron direct in cuva masinii de paine, am setat-o pe programul de framantat&dospit si am abandonat-o uitarii. La modul propriu.

Pe la vreo 21.30 cand masina mea scoase sunete specifice prin care ma anunta ca e Gata!, Miruna incepu sa urle : nani! nani!… asa ca ce puteam face decat sa las masina in pace si sa duc copilu’ la nani. Asta inseamna ca ne urcam in pat si vreo ora mai povestim, mai cantam, mai bea ea niste lapte timp in care eu ma gandesc… ce naiba se intimpla cu aluatul ala?…. intr-un final pune geana pe geana si scapa la somn. Deja e vreo 22.45, hmm… mi-e si mai lene… iau o carte, incerc sa citesc ceva… But, somn.

Pe la 2.30 noaptea ma trezesc… bai, aluatul meu!, dar imediat imi dau seama ca n-are sens sa ma dau jos din pat, sa fumu o cafea  si sa ma bag intr-un aluat moale si lipicios. Inchid ochii fericita ca Miruna doarme, zicandu-mi ca… deh, asta e… maine fac altul, am tot timpul din lume.

Si uite-asa a doua zi dis de dimineata, inca somnoroasa si limpaind dintr-o cafea, mi-am aruncat un ochi prin geamul masinii de paine. Uimire: stiti lava de pe Etna? ei, cam asa era de involburat si-al meu aluat. Olecutica mai avea si dadea sigur pe-afara.

Si-ntr-un elan muncitoresc gen hei-rup hei-rup, am dat copilului niste…  ceva de mancare (nu ma intrebati acum ce, ca nu-mi aduc aminte) apoi l-am plantat la Tzitzi, Mani si compania (adica Michey Mouse Clubhouse)  si am rasturnat aluatul pe planseta. Restul, e deja istorie.