Category Archives: Aperitive
Stelute cu telemea
by Alice Ciobanu
Astăzi vă prezint o reţetă veche, veche, de pe vremea când, copil fiind, abia aşteptam să vină sarbătorile pentru ca mama să scoată din cămară forma de steluţe şi să ne facă nişte steluţe cu telemea. Vremuri tulburi când nu găseai lapte, ouă pentru a ne putea bucura de ele mai des…
Ciuperci umplute
by Alice Ciobanu
Gratie prietenei mele Monya, am aflat de o reteta nemaipomenita de ciuperci umplute, reteta pe care v-o prezint si voua. E o garnitura foarte rapida, dar mai ales foarte gustoasa, dar cred ca poate fi chiar si o gustare, un mod perfect de a manca niste ciuperci alaturi de o friptura suculenta de pui sau porc. Si atat de mult imi plac ciupercile gatite in fel de fel de combinatii, dar cred ca tare mult imi plac cele puse pe gratar, vara, la picnic, alaturi de ardei si rosii, insa si cele preparate la cuptor cu diverse umpluturi sunt delicioase… in special cele umplute cu urda si nuci, sau cele cu hrisca, dar nici acestea simple, umplute cu oua si tocatura de ciuperci nu sunt mai prejos. Deci, sa povestim si sa reactualizam putin aceasta retete publicata la inceputul blogului Tara bucatelor.
Cighir a la "Ciobeni"
by Alice Ciobanu
Vă prezint reţeta proprie şi personală a clasicului şi gustosului cighir moldovenesc: Cighir a la „Ciobeni”.
Ingrediente pentru Cighir a la Ciobeni
- măruntaie de la o raţă – inimă, rânză, ficat,
- măruntaie de găină sau cocoş, după caz – inimă, rânză, ficat
- măruntaie de iepure – inimă, plămân, ficat
- măruntaie de porc – inimă, ficat (cam 500gr), plămân, rinichi
- ceapă – 2 buc
- ouă – 4 buc fierte tare şi 4 buc crude
- o bucătă de franzelă – cam 200gr
- lapte sau smântână – 100 ml
- pătrunjel proaspăt tocat
- ulei
- codimente : enibahar, tarhon, mărar uscat, sare, piper
Mod de preparare pentru Cighir a la Ciobeni
Se spală foarte bine toate măruntaiele cu apă rece şi se taie în bucăţi potrivite. Rinichiul se taie pe lung şi se spală foarte bine, lăsând să pătrundă apa rece prin canale. Se va fierbe apoi separat cu o lingură de oţet. Celelalte măruntaie se vor pune la fiert împreună cu puţină sare şi se vor fierbe aproximativ 30-35 minute. Se lasă să se răcească.
În timpul acesta ceapa se taie mărunt şi se căleşte în ulei. Franzela se va pune la înmuiat cu puţină apă.
Când sunt aproape reci, măruntaiele se vor toca foarte mărunt şi se vor amesteca cu ceapa călită, ouăle crude, pătrunjelul tocat mărunt.
Se adaugă apoi franzela înmuiată şi stoarsă bine de apă, după care se adaugă laptele sau smântâna, sarea, piperul şi condimentele. Se amestecă foarte bine, pentru omogenizare.
Se tapetează o tavă de chec cu hârtie de copt. Eu am rămas fără hârtie exact în prag de sărbători şi cum am uitat să cumpăr, am improvizat, folosind folie de aluminiu pe care am uns-o cu puţină margarină.
Se pune din compoziţie în tavă pe jumătate. Peste aceasta se va aşeza câte o jumătate de ou fiert tare, după care se pune iarăşi un strat de compoziţie.
Deasupra tăvii se va pune o folie de aluminiu, pentru 30 de minute.
Se dă tava în cuptorul încins, iar după 30 de minute flacăra se va reduce şi se va scoate şi folia de aluminiu de deasupra. Se mai dă totul la cuptor pentru alte 40-45 de minute.
Ceea ce rezultă este foarte bun şi delicios. Este o varaintă personală de cighir, pentru că soţului meu nu îi place cighirul învelit în aluat, iar prapur nu găsesc întotdeauna.