WordPress Templates

Tag Archives: clafoutis

Clafoutis cu zmeura

Vara pregatesc mereu cate un clafoutis. Mai ales cu fructe dulci-acrisoare. Iar zmeura e unul din fructele mele preferate, de care nu ma mai satur. Cred ca nici capsunile nu imi plac atat de mult pe cat imi place zmeura. Mi-ar placea sa am o casa cu o gradina, sa creasca zmeura, murele si menta peste tot. Bine, si putin busuioc pe ici-colea, si niste loboda si cimbru. Da, mi-ar placea. Mult de tot! Sa fac dimineata pancakes cu mure culese fix atunci, sa fac clafoutis cu zmeura proaspata si aromata si limonada cu matcha si menta multa. Tare mult mi-ar placea. Si pana atunci mai visez putin si va las o reteta simpla tare de clafoutis cu zmeura, in care am folosit unt de cacao in locul clasicului unt de provenienta animala. Imi place foarte tare untul de cacao, mai ales in tarte sau in prajiturile cu fructe pentru ca le da o aroma aparte.

Clafoutis cu zmeura

Clafoutis cu mure

Va plac tartele cu fructe? Dar genul ala de tarta: clafoutis? Mie asa si asa. Si depinde foarte mult ce fel de fructe se folosesc. De regula fructele mai acrisoare sunt cele care se preteaza cel mai bine la genul asta de „tarta” cu o consistenta densa, altfel decat cea cu care suntem obisnuiti cand vine vorba de tarta cu fructe. Imi place foarte mult o felie generoasa de clafoutis cu visine alaturi de o cupa de inghetata de vanilie… adorabil! Dar nu stiu ce mi-a venit si am incercat varianta de clafoutis cu mure, inlocuind si untul de origine animala cu untul de cacao. Astfel ca e o tarta cu o consistenta si mai densa, tare, fresh, cu o aroma usoara de ciocolata.

Clafoutis cu mure

Clafoutis cu visine

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

E a patra oara cand fac Clafoutis cu visine in sezonul visinelor din 2015 🙂 si abia acum m-am tinut tare de tot pe pozitii si noaptea pe la 12, cand cei doi ai mei sforaiau de zor, am reusit sa pozez minunea asta cu visine. Inainte sa va dau reteta, trebuie musai sa va povestesc ca  de curand ma fost invitata la emisiunea Vara pentru voi, de pe TVR Iasi. Emisiunea era intr-o miercuri si se transmitea in direct atat pe TVR Iasi cat si pe TVR3 national, deci intreaga tara m-a vazut in toata hlizeala mea pur emotiva :)) adica am fost mult prea razareata, data fiind seriozitatea si anvergura emisiunii. Din ciclul „daca doriti sa revedeti” adica sa vedeti si voi cam despre ce a fost vorba si sa ma vedeti si auziti, dati si voi un click aici si de pe la minutul 43.0 hop-hop… Si pentru ca eram invitat acolo, la o masa imbelsugata dintr-un loc super special, La Conac, am dus si eu un desert de vara: un Clafoutis cu visine. Sigur le-a fi placut, zic. Drept pentru care am mai copt vreo doua tavi pentru prieteni, tavi pe care nici nu am reusit sa le pozez. Asa ca intr-o zi, pe ascuns, am copt unul si nu l-am scos din inel decat noaptea tarziu cand  ai mei dormeau. L-am mirosit, l-am cercetat pe dimprejur, i-am desfacut timid inelul si fara sa fac zgomot l-am prafuit cu putin zahar pudra… ce a urmat  e de poveste.

Clafoutis cu visine