WordPress Templates

Balul de La Castel – 30 mai 2013

O poveste din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

 

Scoate pantofii de clestar, pune rochia usor pe umeras, inchide ochii si asculta, viseaza. Balul de La Castel e aici, la Iasi. Se intimpla pe 30 mai 2013, de la orele 19.00. Va fi cel mai important eveniment al anului si va avea un scop caritabil. Organizat de Fundatia Serviciilor Sociale Bethany impreuna cu Hotel Restaurant la Castel si Agentia The Gathering, a doua editia a Balului de la Castel va reinvia la Belle Epoque si isi va deschide portile  pentru a primi pe cei mai de seama si mai generosi ieseni.

Caci, da “Balul de la Castel este evenimentul a carui unicitate poate fi traita in seara de 30 mai printr-o imbinare perfecta a filantropiei cu frumusetea vremurilor de altadata. Este un exercitiu de generozitate pe care il propunem tuturor celor care inteleg ca dincolo de grijile cotidianului sunt oamenii care vor si pot sa schimbe destine. Iesenii sunt printre acei oameni, ne-au demonstrat-o in nenumarate randuri. Pe 30 mai, schimbam destine impreuna cu cei care aleg sa ne fie alaturi in misiunea noastra de a oferi copiilor cu dizabilitati terapia de care au atat de multa nevoie. Si nu in ultimul rand, pe 30 mai, ne amintim ca sta in puterea noastra sa facem bine”, a declarat Diana Paius, manager zonal al Fundatiei Serviciilor Sociale Bethany.

Balul de La Castel 2013

Amfitrioni vor fi Irina Pacurariu si Adrian Paduraru, care s-au implicat pro-bono in sustinerea evenimentului.

Programul serii impleteste cu gratie talentul, eleganta si generozitatea. Artisti ai Operei Nationale Romane vor interpreta momente de balet iar tineri interpreti de muzica clasica vor incanta invitatii cu acorduri de pian si vioara. Participantii vor fi invitati pe ringul de dans cu acorduri din repertoriul frantuzesc al sfarsitului de secol XIX.

Un moment mult asteptat in cadrul serii de bal este licitatia de arta. Cei prezenti vor putea licita spre a-si completa colectiile personale cu tablouri apartinand unor pictori ieseni apreciati la nivel national, dar si peste hotare: Felix Aftene, Constantin Tofan, Daniela Grapa, Dragos Patrascu si Zamfira Barzu. De asemenea, o serie de obiecte de colectie vor face obiectul unei licitatii mai putin obisnuite: all pay auction.

Oaspetii se vor bucura pe tot parcursul evenimentului de o cina festiva cu cele mai fine delicii culinare, preparata de cei mai iscusiti bucatari ai Hotelului Restaurant La Castel.

Participarea la Balul de La Castel se face pe baza unei invitatii de 500 de lei, valabila pentru doua persoane. Scopul final al evenimentului este unul caritabil, acela de a sprijini cei 30 de copii cu dizabilitati asistati de Fundatia Bethany.

Amintim ca editia intai a evenimentului si-a propus strangerea fondurilor necesare deschiderii unui centru de recuperare pentru copii cu dizabilitati, obiectiv ce s-a materializat atat in urma Balului de La Castel, cat si a altor mecanisme de strangere de fonduri, pe 1 octombrie 2012.

Mai multe informatii despre Balul de la Castel:

Balul de la Castel – Web: http://baluldelacastel.bethany.ro/

Balul de la Castel – Facebook page: https://www.facebook.com/BaluldelaCastel?fref=ts

Balul de la Castel – Video activitati centru: http://www.youtube.com/watch?v=_0l4HGkLxHs

2 Responses to Balul de La Castel – 30 mai 2013

  1. […] albinutza a fost la Balul de la Castel. Astazi va ofer un cupcakes ca o floare, delicat si parfumat. Sa fiti fericiti si sa aveti un […]

  2. […] organizat de Fundatia Serviciilor Sociale Bethany si  aflat la cea de a III-a editie.  Daca anul trecut a avut ca tema principala Belle Epoque, anul acesta organizatorii vor recrea atmosfera de pe […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.