WordPress Templates
 

Facebook

Print pagePDF pageEmail page

O poveste din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Mare minune şi cu reţelele de socializare, cu facebook-ul, în cazul meu. Să ştii că da!

Graţie lui, adică lui facebook, am regăsit o verişoară dragă, de prin oraşul natal, cu care nu mă mai văzusem de o mie de ani. M-a găsit apoi o mătuşă, de prin celălalt colţ de ţară, tocmai din Timişoara.

Am reîntâlnit colegi de liceu, foşti vecini…amintiri depănate on-line.

Am întâlnit, virtual deocamdată, o prietenă faină, cu care parcă m-aş cunoaşte de o viaţă. O fată super, moldoveancă de-a noastră ce stă tocmai hăt, la Polul Frigului din România, exact în mijlocul ungurimii. Straşnică muiere, cam asta aş putea afirma despre ea. Mi-i dragă tare şi vreau să o ţin lângă mine.

Dar tot cu Facebook, mi-am regăsit o veche şi foarte bună prietenă din liceu.  Era, a fost singura fată cu care m-am înţeles nemaipomenit de bine, cu care nu m-am certat niciodată şi care m-a acceptat aşa cum eram la vremea aia.  A fost singura care mi-a ştiut toate secretele, toate frământările interioare, tot suspinul după băiatul iubit din vremea aia, absolut tot. Singura care nu m-a trădat.

O, Doamne, prin câte am trecut împreună. Amândouă am început să fumăm (wow ce chestie!).  Ne furişam în baia liceului şi fumam pe şestache, să nu ne vadă careva, vreun prof. Era dificil pe vremea aia. Chiuleam împreună şi hoinăream prin oraş. Ni se părea că facem cele mai tari chestii. Eram foarte cool şi foarte populare. Era minunat să-mi petrec timpul cu ea şi mi se părea că lumea întreagă ne aparţine.

Apoi drumurile noastre s-au despărţit. Oarecum brusc. Poate că tot atât de brusc şi de spontan la fel ca şi începutul prieteniei noastre.

Vinovata am fost eu. Am plecat din oraşul natal fără să mă mai uit în urmă, fără să mă mai gândesc la nimic. Voiam să scap. Ea, probabil, că ştie de ce sau mai bine zis de cine. Însă nu am uitat-o nici un moment, nu am uitat de clipele prieteniei noastre şi, mai ales, nu am uitat că ea a fost cea care m-a încurajat mereu să fiu eu şi să nu mă dau bătută nicicum.

A fost cea mai bună prietenă. Pot afirma asta cu certitudine. Nu „aproape cea mai bună prietenă”, ci  chiar cea mai bună prietenă. Şi singura. Mă bucur că am regăsit-o.

In razboi cu babetele

Print pagePDF pageEmail page

O poveste din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu 

Băi frate! Gata! Declar că sunt în război cu babetele!

Babeta e una din alea de le găseşti peste tot, pe stradă, la magazinul de unde îţi iei ţigări, la piaţă, în supermarket, în parc (aia e babeta cea mai nasoală, că se mai aşează şi lângă tine pe bancă). Oriunde mergi, vară sau iarnă, babeta e omniprezentă.

Babeta e aia de a crescut şi ea copii, nepoţi (eventual), pe vremea aialaltă, când era greu, nu ca acuma. Atunci ea, babeta, era superwoman: creştea copil mic, mergea şi la servici şi făcea curat şi mâncare toată ziua şi mai avea şi un bărbat beţiv care nu o ajuta cu nimic. Şi capac peste toate: nu erau nici pamperşi ca acuma….Aşa că ea, babeta, ştie!

Nici nu ies bine din casă, Miruna mea în căruţ, că şi dau peste o babetă. Şi încă peste una din astea binevoitoare, expertă în sfaturi din ciclul „cum să-ţi creşti copilul”. Aşa că aud în treacăt sau şi mai grav, când stau la semafor: „vai…i-a îngheţat năsucul….puneţi-i fulăraşul mai bine….vai trageţi-i gluguţa mai bine peste cap….” Da’ de unde, p.l.m., ştie babeta că i-a îngheţat „năsucul”, a pus ea mâna pe nasul Mirunei mele să vadă?? Cu ochi cercetători caută să găsească câte ceva ce nu e în regulă din punctul ei de vedere, ceva ce nu stă bine, pe lângă fular sau căciulă.

M-am săturat!

Le mai zâmbeam cu oarece îngăduinţă, lăsându-le oripilate de lipsa mea de reacţie. „Of, doamne, mamele astea din ziua de azi”, am auzit la un momet dat o babetă. Apoi nu ştiu ce a mai zis, că am auzit-o cum a luat un cur de astfalt. Trebuie, însă să vă declar oficial că sunt în război cu babeta. Următoarei binevoitoare îi voi arunca scurtuţ privirea,  seducătoare (prietenii ştiu care) şi îi voi spune, şăgalnic: „Apreciez. Mulţumesc” iar mintea-mi va fi străbătută doar de: ” ‘te-n p.l.m. de babeta dracu’ „.  Asta până când nu mă apucă să zic cu voce tare…că de altfel sunt o tolerantă, şi-o îngăduitoare, şi-o drăguţă, şi-o…..hai că mă complimentez singură şi nu e de bine.

Stelute cu telemea

Print pagePDF pageEmail page

O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Astăzi vă prezint o reţetă veche, veche, de pe vremea când, copil fiind, abia aşteptam să vină sarbătorile pentru ca mama să scoată din cămară forma de steluţe şi să ne facă nişte steluţe cu telemea. Vremuri tulburi când nu găseai lapte, ouă pentru a ne putea bucura de ele mai des…

Stelute cu telemea
 

Friptura de rata la cuptor

Print pagePDF pageEmail page

O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
Am primit o raţă, raţă leşească de felul ei, o raţă de curte, crescută bio, eco sau cum li s-or mai zice.

Cotrobăind pe internet am dat peste mai multe reţete de friptura de rata la cuptor, dar până la urmă a trebuit să improvizez ceva, având în vedere că fiind raţă de curte, avea o carne mult mai aţoasă decât e in general carnea de raţă de  la magazin, iar pielea era ceva gen şoric… :))

Ciuperci umplute

Print pagePDF pageEmail page

O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu    

Gratie prietenei mele Monya, am aflat de o reteta nemaipomenita de ciuperci umplute, reteta pe care v-o prezint si voua. E o garnitura foarte rapida, dar mai ales foarte gustoasa, dar cred ca poate fi chiar si o gustare, un mod perfect de a manca niste ciuperci alaturi de o friptura suculenta de pui sau porc. Si atat de mult imi plac ciupercile gatite in fel de fel de combinatii, dar cred ca tare mult imi plac cele puse pe gratar, vara, la picnic, alaturi de ardei si rosii, insa si cele preparate la cuptor cu diverse umpluturi sunt delicioase… in special cele umplute cu urda si nuci, sau cele cu hrisca, dar nici acestea simple, umplute cu oua si tocatura de ciuperci nu sunt mai prejos. Deci, sa povestim si sa reactualizam putin aceasta retete publicata la inceputul blogului Tara bucatelor.

Ciuperci umplute