WordPress Templates

Smoothie cu nuca de cocos si coacaze

Print pagePDF pageEmail page

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

O noua zi incepe cu Breville blende Active! Sau nici o masa fara smoothie, dupa cum ar spune al meu drag sot:) Dar, astazi e zi de multa treaba si multa munca, asa ca avem nevoie de si mai multa energie. Pentru acest smoothie am folosit nuca de cocos proaspata, si desi am blenduit-o am lasat-o asa bucatele mici in smoothie, obtinand un terci extrem de satios. Plus ca mie imi place nuca de cocos si imi place sa o rontai si asa „goala”, astfel ca acest smoothie a fost extrem de binevenit.

Ne vedem la un smoothie cu nuca de cocos si coacaze, asa-i? si nu uitati, pe gustos.ro e o intreaga colectie de retete de smoothie, care mai de care!

Smoothie cu nuca de cocos si coacaze

Ingrediente pentru reteta de Smoothie cu nuca de cosos si coacaze

  • 1/2 miez nuca de cocos si apa din nuca
  • 1/2 mar
  • o mana de coacaze
  • sirop de artar pentru indulcit
  • 1 lingurita seminte de canepa decorticate

Smoothie cu nuca de cocos si coacaze

Mod de preparare pentru reteta de Smoothie cu nuca de cocos si coacaze

Mai intai spargeti nuca de cocos. Pentru aceasta aveti nevoie de trei  chestii pe care orice om care gateste e necesar sa le aiba la indemana: un prosopel de bumbac, o  surubelnita si un ciocanel 🙂 Bagati surubelnita in gaurile nucii de cocos si apoi scurgeti apa intr-o canuta. Nu faceti confuzie, nu e laptele de cocos, e doar apa si se poate bea. De fapt e chiar recomandat sa o gustati pentru ca daca e extrem de buna, dulce si aromata, atunci ati pus mana pe o nuca superba, daca are miros naspa sau acrisor… e cazul sa renuntati si la nuca de cocos. Cam asta e al doilea test pe care il faceti ca sa vedeti daca ati luat o nuca de cocos buna. Primul test e acela pe care il faceti in magazin: va uitati lung la nuca sa nu aiba crapaturi, iar gaurile ei sa fie astupate, fara mucegai si complet inchise, dupa care zguduiti putin nuca de cocos, langa urechea asa, 🙂 , si daca suna a plin si auziti ceva apa inauntru e ok sa o luati. Ok! Dupa ce ati scos apa din ea, o tineti in mana protejandu-va mana cu un prosopel de bucatarie si cu ciocanelul ii dati cateva poc-poc de jur imprejur, pe mijlocul ei. Dupa cateva lovituri va incepe sa se crape. Cand a crapat de jur imprejur, bagati lama unui cutit si desfaceti. Ar trebui sa aveti doua jumatati aromate. Scoateti miezul si gatiti-l dupa plac sau consumati-l ca atare.

Spalati marul si decojiti o jumatate pe care o taiati in bucatele.

Puneti in recipientul blenderului miezul de nuca de cocos si marul taiat in bucatele, apa din nuca de cocos si veti mai completa cu apa plata, pe timpul blenduirii. Puneti o mana de coacaze si sirop de artar si blenduiti in doua reprize. Veti obtine un smoothie extrem de gros, consistent si in care veti simti bucatile de nuca de cocos. Ideal e sa il luati la birou si sa il turnati intr-un bol, eventual sa il papati cu ajutorul unei lingurite. Daca va doriti un smoothie fara bucatele prin el 🙂 va recomand sa il strecurati si sa presati bine compozitia. Va rezulta un suc gros.

Adaugati semintele de canepa decorticate si voial! Un mic dejun consistent si sanatos, energizant!

Smoothie cu nuca de cocos si coacaze Smoothie cu nuca de cocos si coacaze Smoothie cu nuca de cocos si coacaze

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *